Silvia Duță este antreprenor și CEO la Curiera. Prima firmă de curierat 100% electrică din București și Ilfov.
Iubește România chiar dacă este dificilă. Se bucură foarte tare când vede producătorii români și le oferă și facilitatăți acestora.
Crede în implicare și contribuție, Silvia se ocupă de o asociație cu 500 de copii pe care îi ajută să îi educe prin ateliere, cursuri și timp de calitate petrecut împreună.
Crede în România pentru că vede zilnic oameni cu adevărat buni.
„Dacă Dumnezeu voia să fiu de altă naționalitate și de altă religie, m-aș fi născut acolo. Toți avem acest simț al apartenenței, al trăirii românești pure”, ne mărturisește Silvia. O țară este alcătuită din oameni, iar oamenii care cred în ea, o susțin. O țară este, poate, cea mai mare provocare de antreprenoriat atât pentru lideri, cât și pentru locuitorii ei.