Lucrarea este compusă din trei referințe vizuale ce aparțin universului locuinței străbunicilor mei, satul Pietroasa, județul Cluj. În lucrare este portretizat străbunicul meu, încercând una dintre inovațiile lui, un sistem de tăiat lemne. Motivul pentru care am realizat această lucrare este dorința mea de atașament față de oameni, evenimente și locuri din trecutul familial, străine de mine până în prezent. Simt o responsabilitate de a -mi cunoaște trecutul și de a ocroti amănunte pe care eu le consider valoroase. Dimensiune – 42 cm/29,7 cm Tehnică – creion colorat și mașină de scris pe hârtie

Această lucrare de licență este un ansamblu alcătuit din 7 piese, fiecare fiind formată dintr-un bust (feminin sau masculin) înrămat de o formă circulară. Personajul principal este reprezentat printr-un bust cu caracteristici atât feminine, cât și masculine. Aceasta este singura piesă colorată cu un pigment albastru, în timp ce restul elementelor păstrează nuanțele naturale ale masei ceramice din care au fost realizate: alb și diferite tonuri de gri.

Lucrarea își propune să transmită frumusețea atipicului și o detașare de la normele sociale, reflectând curajul de a fi vulnerabil în propria autenticitate. Proiectul ilustrează o exprimare de gen care a ieșit din comun încă din copilărie. Ajuns la maturitate, am înțeles că acest lucru nu a reprezentat niciodată un dezavantaj. Consider că persoanele care nu se simt în siguranță să fie sincere în mediul în care trăiesc au nevoie de certitudinea că nimic nu este permanent, iar aspectele care par de neconceput pentru cei din jur pot deveni, în timp, o normalitate.

Tehnica folosită: Ridicarea la roată și modelajul liber. Dimensiuni: Înălțime: aprox. 40–50 cm (dimensiunea variază la fiecare piesă) Lățime: aprox. 150 cm (spațiul orizontal ocupat de lucrare la panotare) Grosime: aprox. 15 cm Materiale: Gresie albă, gresie neagră arsă la diferite temperaturi

Prin lucrarea „Mărgăritare la porci” explorez tensiunea dintre sacru și profan, dintre valoarea spirituală și degradarea acesteia în contextul contemporan. Compoziția reprezintă pentru mine o reflecție asupra fragmentării divinului și a transformării sale într-un profan sintetic, artificial și consumabil. Prin asocierea materialelor heterogene; lemn, metal, textile și intervenții în ulei; construiesc un spațiu simbolic în care viziunea luminoasă a existenței este alterată de mecanismele unei realități desacralizate. Referințele la corporalitate și la dimensiunea carnală a vieții sugerează atât condiția umană, cât și sacrificarea sensului profund în favoarea aparenței, a consumului și a simulacrului. Titlul trimite la parabola biblică a mărgăritarelor oferite celor incapabili să le recunoască valoarea. Prin această lucrare doresc să aduc în discuție pierderea reperelor spirituale și dificultatea de a distinge autenticitatea într-o lume dominată de substituenți și reprezentări artificiale. Pentru mine, lucrarea funcționează ca o alegorie a degradării valorilor și a conflictului permanent dintre transcendere și materialitate, dintre aspirația către sacru și atracția exercitată de lumea profană. 2025 Dimensiuni: 140 × 100 cm Tehnică: asamblaj, ulei pe pânză, lemn, metal, material textil

Lucrarea reprezintă panoul central al tripticului Alteritate și revitalizare. Consider deosebit de importantă capacitatea artelor vizuale de a comunica diferite perspective și de a-și asuma un rol critic și orientativ în raport cu societatea. Seria își propune să reflecteze asupra unei crize contemporane a relaționării și să caute posibile răspunsuri prin intermediul unor perspective filosofice diverse. Conceptul central al seriei se construiește în jurul ideii de transformare radicală prin experiența autentică a alterității, inspirată din lucrarea Moartea lui Eros a filosofului contemporan Byung-Chul Han. În viziunea lui, alteritatea funcționează ca o condiție fundamentală a transformării, fiind mai mult decât o simplă diferență. O nouă formă de existență poate apărea doar atunci când individul este capabil să iasă din limitele propriei identități, să renunțe la anumite concepții rigidizate și să facă loc a ceea ce este străin, necunoscut și diferit. Acest proces leagă alteritatea de moartea simbolică și de posibilitatea reînnoirii. Astfel, curiozitatea, capacitatea de confruntare, explorarea critică a mediului înconjurător și reconsiderarea modului în care îi percepem pe ceilalți și lumea din jur devin condiții esențiale ale relaționării și ale transformării. Panoul central reprezintă spațiul golirii și al renunțării, care creează condițiile necesare apariției unei noi forme de existență. Motivul central este apa și diferitele sale manifestări – precum marea și ploaia –, reprezentate într-o manieră personală și sugestivă. În acest context, apa funcționează ca o forță purificatoare, capabilă să șteargă vechile tipare de comportament. Punctul focal al lucrării rămâne întâlnirea: în acest caz, alteritatea capătă forma simbolică a unei figuri cu cap uman și corp de pasăre. Personajul aflat alături se întoarce către aceasta, însă privirea sa se îndreaptă deja dincolo de imagine, către o a treia prezență – o nouă modalitate de a fi. Figura începe treptat să se destrame și să se estompeze, reducându-se la simple linii care își caută drumul spre existența diferită care o așteaptă. Sub corpul aflat la marginea compoziției apare motivul peștelui, un simbol consacrat al transformării și al reînnoirii. Acesta pare să se deplaseze în afara imaginii, anticipând un deznodământ favorabil. Purificarea și confruntarea cu noul și diferitul conduc la o dezagregare a formelor, în care suferința și potențialul reînnoirii coexistă. Tehnica: Ulei și pastel uleios pe pânză Dimensiuni: 160x130cm

Descriere: Transmission Failure transformă un televizor analog într-o structură sculpturală care nu mai transmite imagine, ci doar memoria funcției sale. Realizată din fier modelat manual și sudat, lucrarea reduce obiectul la o rețea de linii spațiale în care volumul este înlocuit de contur. Context: Lucrarea continuă cercetarea autorului privind transpunerea desenului în spațiu și reducerea obiectelor cotidiene la structuri liniare esențiale. Televizorul, simbol al comunicării și al consumului de imagini, este reinterpretat ca un artefact rămas după dispariția semnalului. În loc să producă informație, obiectul devine martor al unei prezențe absente și al transformării tehnologiei în memorie materială. Materiale: fier modelat manual și sudat, elemente metalice recuperate. Dimensiuni: aproximativ 120×150 Tehnică: modelare manuală și sudură.

Lucrarea „This town can’t kill me, Imma come back” face parte din proiectul „Edit My Hometown” și pornește de la ideea fantasmogorică a „editării” locului natal. Proiectul pune în lumină amalgamul de sentimente pe care un individ le trăiește într-un spațiu restrâns. Sentimentele de escapism, claustrofobie, relația extremă de dragoste-ură care conturează locul autohton dirijează conceptul proiectului. Într-un oraș mic sau într-o comunitate limitată, presiunea socială, lipsa de oportunități sau „ochiul critic” al colectivului pot sufoca individualitatea. Orașul devine un antagonist discret care încearcă să te modeleze după chipul și asemănarea lui sau să te resemneze. Ideea de editare vine din perspectiva de gândire a spațiului natal asemenea unui joc video în care tu ești game testerul și trebuie să îi reconfigurezi anomaliile. Imaginea realității brute este împinsă departe, concentrându-se pe romantizarea ruinei unui basm. Spațiul restrâns funcționează ca un incubator emoțional. Într-un oraș mare te poți pierde în mulțime; într-un oraș mic, fiecare colț de stradă are o memorie atașată. Lucrarea explorează o dualitate puternică: sentimentul de respingere și sentimentul de atașament. Dimensiune: 100×140 cm diptic Tehnică: acrilic (aerograf) și ulei pe pânză

Inspirată de experiența derealizării, lucrarea reflectă momentele în care percepția se alterează: realitatea rămâne recognoscibilă, dar este resimțită ca fiind artificială. În această stare, familiarul devine straniu, iar prezența lucrurilor nu mai poate fi acceptată instinctiv, ci este pusă constant sub semnul întrebării, fiind percepută ca o proiecție mentală. Individul nu mai poate face diferența dintre fantasmagorie și realitate, trăind o stare de confuzie mentală și vizuală, ca și cum ar trăi într-un vis îndepărtat, fiind complet deconectat de mediul înconjurător. Lucrare realizată în cadrul proiectului personal “UNREAL”, acrilic pe pânză. 100×100 cm, 2026

Concept Curatorial: „0 km/h”Lucrarea explorează tensiunea conceptuală dintre dinamism și imobilitate, chestionând ritmul alienant al societății contemporane prin izolarea unui fragment auto cotidian. Discursul vizual se construiește pe antiteza radicală dintre două materiale cu încărcături simbolice opuse: Betonul brut devine o metaforă a rigidității urbane, a blocajului și a carcasei protectoare, dar opresive, care impune oprirea totală. Vitraliul fragmentat este un nucleu al vulnerabilității și fragilității umane. Sticla colorată devine unicul canal care captează și filtrează lumina, sugerând că sensibilitatea și identitatea spirituală supraviețuiesc chiar și atunci când sunt încapsulate într-o realitate industrială, aspră și nuanțată în tonuri de gri. Prin înlocuirea transparenței funcționale a geamului cu opacitatea prețioasă a vitraliului, piesa refuză privirea prin obiect către exterior, forțând o întoarcere introspectivă către interior. „0 km/h” nu este doar o oprire fizică, ci un spațiu de rezistență poetică în fața vitezei. Tehnică și structură: Sculptură conceptuală realizată dintr-o portieră auto turnată în beton, integrând inserții de vitraliu (sticlă colorată) în zona geamului. Dimensiuni: 120 x 100 x 40 Anul: 2023

Lucrarea Fragmente ale unui trecut industrial, realizată în anul 2026, dimensiunea 100/70 centimetri, îmbină tehnicile de ac-rece în plexiglas, colaj și timbru-sec în compoziția sa, reprezentând un exercițiu de experiment și explorare în gravură. Fragmentele de structuri metalice, cablurile și rugina acționează ca o arhivă a trecerii timpului și o documentație a influenței condițiilor naturale asupra spațiilor create de oameni. Ruinele, chiar și cele moderne, chiar și cele ale clădirilor industriale, uitate de timp și excluse din categoria patrimoniului sunt o parte din istoriile colective, prezentând o estetică a dezolării cu calități neașteptate.

Descriere: „Între colaps și susținere, forma își suspendă funcția. Pana – simbol al ușurinței apare aici ca un corp epuizat și inert. Învinsă de legea gravitației aceasta își pierde autonomia și devine dependentă de o structură exterioară care funcționează atât ca element de sprijin, cât și ca intervenție, introducând un ritm vizual al presiunii și rezistenței. În acest câmp de forțe, echilibrul rămâne provizoriu: între moale și rigid, organic și construit, epuizare și control -negociat continuu între materialitate și gest.” Anul realizării: 2026 Tehnică: Rășină epoxidică, Fibră de carbon, Lemn, Pigment Dimensiune: 160 x 83 x 43 cm

Dimensiune și structură: An 2026 130 x 40 cm, lucrarea realizată pe suport plan, construită în jurul unei figuri centrale înconjurate de elemente simbolice care sugerează presiunea și influența mediului social. Contextul realizării: Lucrarea a fost realizată ca o reflecție asupra felului în care societatea contemporană influențează identitatea individuală. Într-un context marcat de expunere constantă, validare socială și presiunea conformării, aceasta explorează nevoia individului de a-și revendica autonomia și autenticitatea. Tehnica utilizată: (Gravură, Interventii grafice, Tehnică mixtă) realizată prin utilizarea contrastelor vizuale și a elementelor simbolice pentru a evidenția relația dintre constrângere și libertate. Descrierea lucrării: Lucrarea investighează relația dintre individ și structurile care îi modelează existența, punând sub semnul întrebării granița dintre libertatea autentică și cea aparentă. Printr-un limbaj vizual simbolic, aceasta explorează presiunea normelor sociale, a judecății colective și a nevoii de validare externă, ridicând o întrebare esențială: cât din identitatea noastră ne aparține cu adevărat? Tensiunea dintre constrângere și emancipare evidențiază conflictul dintre sinele autentic și imaginea construită prin privirea celorlalți, invitând privitorul să reflecteze asupra lumii contemporane și asupra curajului de a exista dincolo de așteptările impuse din exterior.

“SOCIAL VOYEURISM” pornește de la imaginea unui accident rutier, însă nu își propune să documenteze evenimentul în sine. Lucrarea investighează mecanismele prin care tragedia devine imagine, imaginea devine conținut, iar conținutul este consumat colectiv într-o cultură dominată de fluxul continuu al reprezentărilor vizuale.Accidentul reprezintă doar primul “mental screenshot” al lucrării — imaginea care declanșează întregul proces de asociere. În practica lui DRGXP, evenimentul nu este tratat ca fapt documentar, ci ca punct de plecare pentru o cercetare asupra felului în care memoria reorganizează realitatea și asupra modului în care obiectele își depășesc funcția inițială, devenind purtătoare ale unor noi sensuri. Fotografia, pictura, desenul și obiectele tridimensionale nu construiesc o narațiune liniară, ci un peisaj mental. Fiecare element funcționează asemenea unui termen dintr-un câmp lexical vizual: indicatoarele rutiere, volanul, mașina răsturnată, corpul fragmentat, portretul sau restul elementelor nu explică individual conceptul, însă împreună dezvoltă un vocabular simbolic care permite privitorului să navigheze între memorie, traumă, spectacol și consumul imaginii. Lucrarea explorează momentul în care un obiect încetează să fie doar ceea ce este și devine purtătorul unei experiențe, al unei emoții sau al unei întrebări. Accidentul nu este reprezentat ca fapt, ci ca proces de sedimentare a memoriei, unde fiecare element funcționează asemenea unui Mental Screenshot: o imagine salvată involuntar, asupra căreia artistul revine până când aceasta își găsește forma finală. În această lucrare, simbolurile nu sunt utilizate pentru a ascunde sensul, ci pentru a crea conexiuni. Ele oferă indicii, deschid piste de interpretare și transformă imaginea într-o structură deschisă, unde fiecare detaliu contribuie la construirea unui fir narativ. Lucrarea nu oferă un răspuns unic, ci invită privitorul să observe propriul traseu prin acest peisaj de asocieri. “Social Voyeurism” nu vorbește doar despre accident, ci despre poziția noastră în fața lui. Despre momentul în care alegem să privim înainte de a înțelege. Despre felul în care realitatea este convertită în imagine și apoi consumată ca experiență vizuală. În acest sens, lucrarea nu documentează un eveniment, ci urmărește traseul unei imagini din momentul observației până în clipa în care aceasta își schimbă statutul și începe să producă noi sensuri prin memorie, asociere și reinterpretare. Dimensiune: 50cm x 70cm. Suport: hârtie carton. Tehnică: mixtă- acrylic, spray, creion. An: ©2026

Descriere: Lucrarea este direct inspirată din cinematografie, în special filmele care abordează teme precum thriller și crimă. Compoziția este gândită pe baza unui panou de investigație, cu care de diferite dimensiuni care se așează pe straturi, începând cu un ambient, coborând la indicii și detalii close-up. Există o conexiune între toate cadrele folosind ață pentru a oferi și mai multă autenticitate. Motivul realizării este strict unul personal, fiind pasionat de filmele și serialele care explorează acest gen cinematic, iar dorința mea a fost să transpun toată atmosfera într-o lucrare plastică statică. Tehnică: Pictură în acrilic pe placaj de lemn Dimensiune: 30×80 cm Structură: O singură lucrare formată din două placaje de lemn prinse între ele

Constantin Fîntînă, cunoscut pentru practica sa conceptuală discretă, dar riguroasă și axată pe dimensiunea senzorială și reprezentativă a materialului, explorează direcția sa oarecum ludică, lăsându-ne să ne rotim infinit în jurul unei zile de „mâine” /mañana/, un totem languros al procrastinării și al deliciului amânărilor devenite natură… până la momentul critic. Sculptura sa acționează însă și ca o axă voit finită a proceselor, aglomerărilor, haosului și neglijenței umane împinse la rang de statut, dezvoltare personală, echilibru „personal”. Însă prezentul nu incită. Toate țelurile pseudo-nobile încep de mâine… mañana.1 metal, chit poliesteric, fibră de sticlă, menghină 100 x 100 x 90 cm

Tehnica Utilizată Lucrarea explorează o tehnică hibrid, aflată la intersectia dintre noile tehnologii digitale si pictura traditonală în ulei Personajul feminin realizat prin tehnologia imprimării 3D dintr-un filament translucid, este un autoportret Volumul cubic: plexiglass, pe suprafețele căruia silueta masculine este transpusă prin pictură în ulei (straturi succesive, texturate cu hașuri fine de factură grafică), integrând desenul bidimensional în perspectiva tridimensională a cubului. Descrierea Lucrării și Conceptul Curatorial „Ecouri Translucide” investighează fragilitatea identității contemporane, suspendată între nevoia acută de auto-expunere și capcana izolării psihologice. Lucrarea chestionează paradoxul transparenței: într-o lume saturate vizual, ceea ce este complet deschis privirii nu devine liber. Figura feminină translucidă ocupă spațiul exterior, fiind expusă analizei din orice unghi, o întruchipare a vulnerabilității asumate. În contrapondere, ipostazele masculine redate pe fețele cubului acționează ca ecouri captive ale interiorității. Aceste siluete grafice se lasă văzute prin pereții de plexiglass, dar rămân blocate într-o structură ce nu permite evadarea. Cubul își pierde astfel funcția clasică de soclu plat, devenind o membrană conceptuală care separă și totodată unește corpul de psihic, aparența de conținut, generând o meditație profundă asupra limitelor invizibile ale libertății personale. Contextul Realizării Proiectul s-a născut ca o reacție directă la dinamica socială a generației actuale, o generație aflată sub presiunea constantă a expunerii continue, a hiper-vizibilității digitale și a judecății colective. Într-un context cultural în care intimitatea este voluntar sau involuntar transformată în spectacol public, lucrarea explorează claustrofobia subtilă a spațiilor aparent deschise. Din punct de vedere estetic, proiectul materializează dialogul formal dintre rigoarea geometrică a minimalismului (cubul) și organicitatea figurativă, propunând o poetică a materialelor noi în sculptura contemporană. Anul realizării: 2026 Dimensiuni: 50 x 50 cubul, 120 x 40 personajul

Lucrarea Filtru reprezintă o stare emoțională, un mod de relaționare cu lumea exterioară prin acel filtru intern folosit pentru a discerne atât informația cât și memoriile și deciziile. Fizic, aceasta prezintă acel tumult mental prin efortul depus de cele cinci personaje, toate depicții ale aceleiași persoane, dar în momente diferite, trupul acesteia devenind instrumentul prin care prezentul, trecutul și viitorul coexistă într-un echilibru în tensiune. Obiectul în sine a fost realizat în urma unei reflecții personale din primul an de licență, în urma căreia am ajuns la concluzia că „nu sunt nimic mai mult decât un filtru”, după cum a urmat să îmi trec în notițe. Aceasta mi-a servit și pe post de lucrare de licență în urma studiilor la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Dimensiune: 150 x 100 x 200 cm Tehnică: modelaj digital și imprimare 3D cu filament PLA pe bucăți și lipire.

Descrierea lucrării: Psyche I explorează relația dintre corp, memorie și materialitate prin suprapunerea unei fotografii alb-negru cu un element textil domestic. Mileul devine un filtru al percepției, un strat care ascunde și dezvăluie în același timp, transformând figura umană într-o prezență suspendată între intimitate și uitare. Lucrarea funcționează ca un fragment recuperat dintr-un spațiu afectiv, în care memoria nu este fixă, ci permeabilă, stratificată, vulnerabilă. Contextul realizării: Psyche I a fost realizată în cadrul unei cercetări vizuale care combină teoria spațiului intim cu imaginarul gotic. Lucrarea pornește de la ideile lui Gaston Bachelard din The Poetics of Space, în special conceptul casei ca arhivă afectivă și ca spațiu care modelează psihicul. În fotografie, textilele devin un fel de „memorie materială”, un strat care filtrează și distorsionează percepția, asemenea modului în care Bachelard descrie colțurile, ascunzișurile și camerele ca locuri ale reveriei. În același timp, lucrarea se conectează la atmosfera gotică din The Fall of the House of Usher, unde casa devine un organism psihic, un corp care se destramă odată cu personajele. Materialul care acoperă figura funcționează ca un văl al fragilității, dar și ca o barieră între interior și exterior, între ceea ce este dezvăluit și ceea ce rămâne ascuns, un ecou vizual al casei-corp din povestirea lui Poe. Estetica vizuală este influențată și de universul lui David Lynch, în special de modul în care el folosește obiecte domestice, texturi și gesturi minore pentru a crea tensiune psihologică. În Psyche I, corpul acoperit de textil devine o prezență liminală, suspendată între real și oniric, între familiar și straniu, un spațiu în care identitatea se fragmentează și se reconfigurează. Date tehnice Locul realizării: Caracal, RO An: 2024 Tehnică: mixed media — textile + archival pigment ink print from digital photography Dimensiuni: 50 × 70 cm Ediție: Ed. of 3 + 2 AP

Ideea pentru instalația Spicy a pornit de la dihotomia frumosului și sublimului, unul pozitiv iar celălalt negativ, în cazul nostru emoția fiind generată de roșu cu valența sa hedonică negativă, deseori asociată cu frica. Putem aminti aici de o activare fiziologică intensă sau emoții puternice generate de frică sau atragerea atenției a elementelor care lucesc. Pe de o parte există reacții asociate cu frica de insecte, de alimente picante, de sânge, iar pe de altă parte atracția față de „lux” obiectele având un rol de prieteni în încăpere. Formele lucioase negre și roșii sunt reprezentări ale acelor obiecte cotidiene deseori asociate cu termeni precum capcană, dezgust, seducție, cu dorințe de consum, prescripții despre gen, sau fetiș. Instalația este realizată în totalitate din materiale moi, lucioase și netede, respectiv piele artificială lăcuită umplută cu vată și spumă, cusută cu ață cerată și coliere din plastic. Tehnica are la bază forme geometrice simple ce pornesc de la semicerc și triunghi, rezultând combinații tridimensionale între acestea: prin unirea colțurilor și umplerea materialului în interior am obținut mai multe forme geometrice văzute din unghiuri diferite. În ansamblu, obiectele sunt amplasate în funcție de spațiul de expunere, fără soclu. Dimensiunile sunt variabile.

Lucrarea „Echoes of an Unanswered Call” explorează sentimentul de absență al unei persoane importante și modul în care aceasta continuă să existe în plan emoțional. Personajul întins pe canapea privește insistent telefonul, așteptând un semn care nu mai vine, surprins într-o stare de dor și speranță. Figura albă simbolizează subconștientul, o prezență interioară care încearcă să ofere confort și liniște. Am ales grafitul pentru capacitatea sa de a reda subtilitatea emoțiilor și atmosfera de liniște apăsătoare care însoțește întreaga compoziție. Mărime: 200×150 cm Tehnică: grafit pe hârtie

Heroes of Labour draws from a mosaic of miners in Vulcan, Romania. Under socialism, the miner became one of the most celebrated figures of industrial labour, presented as a pillar of collective progress. In mining towns across Romania, depictions of workers were a recurring presence in public space, appearing on building facades, monuments and mosaics. This type of iconography offered role models to follow, with an aim to transform the individual from a “bourgeois individualist” into a collectivist dedicated to the common good. The work has been created as part of the 2026 solo exhibition and diploma project of the artist, “May the Sun Always Shine”, focusing on the visual mechanics of the Soviet propaganda machinery, exploring how political symbols migrated from aggressive ideological tools to naturalized elements of the domestic and public landscape, in this case architecture and decorative elements, as well as the representation of the hero in official state art. 2026, photography, MDF, metal 180 x 15 cm, 130 x 73 cm

Descriere: Lucrarea pornește de la un covor tradițional găsit în podul casei, un obiect care poartă urmele timpului, și ale trecutului. În loc să îl păstrez ca relicvă, am ales să intervin asupra lui prin tehnica linogravurii, transformându-l într-un spațiu de dialog între trecut și prezent. Intervenția grafică a linogravurii este folosită ca metaforă a urmelor trecutului, a amintirilor care rămân imprimate în noi. Imprimarea nu urmărește să ascundă identitatea obiectului, ci să îl completeze și să îl valorifice. Lucrarea explorează felul în care obiectele moștenite își pot schimba sensul fără să își piardă valoarea, devenind suporturi pentru noi povești și noi interpretări. Prin această intervenție, covorul încetează să fie doar un obiect utilitar ci devine o lucrare care reflectă relația dintre memorie, identitate și transformare. Dimensiuni: 2m/70cm Structură: covor/țesătură textilă reutilizată Tehnica utilizată: Lucrarea îmbină un obiect textil deja existent cu tehnica linogravurii. Imaginea a fost gravata într-o placă de linoleum, apoi imprimată pe suprafața covorului cu câteva intervenții de tuș.

“All flesh rots” este și textul scris pe oglinda mea din baie cu ruj ca memento mori pentru zilele în care superficialitatea aspectului dorește să câștige. Maratonul cu timpul în care m-am aruncat persistă obsesiv încă din adolescență. În fiecare dimineață am una, două sau trei alarme care sună pentru că mi-am propus să nu pierd timpul. Am întrebat un actor dacă odată cu trecerea timpului înveți cum funcționează lucrurile iar el mi a răspuns: “Eu învăț dar uit și repede”.

70×85 cm Ulei pe pânză de bumbac

Lucrarea reprezintă o critică a existenței umane organizate în jurul ideii de progres. Omul aspiră la permanență și sens, deși aceste concepte sunt doar construcții umane. Natura nu cunoaște noțiuni precum valoarea, progresul sau superioritatea; în ea, totul pur și simplu există, se transformă și dispare. Nici omul nu face excepție, ci doar își construiește o narațiune mai complexă despre sine. Reedbed | desen în cărbune și pastel pe hârtie | 100 x 150 cm | 2025 – 2026

Descrierea lucrării: Straturi Roșii este o instalație sculptural-grafică ce explorează tensiunea dintre fragilitatea corpului interior și rigiditatea structurilor care îl susțin sau îl constrâng. Lucrarea combină desene realizate în creion roșu, fragmente anatomice, organice, cu rame din aluminiu, asemănătoare unor siluete animale sau omenești ce prelungesc și amplifică desenele. Cele două registre vizuale se suprapun ca niște straturi ale aceleiași identități: vulnerabilitatea internă și armura exterioară. Structura tridimensională, construită din desenele înrămate și tije filetate, creează o compoziție stratificată, asemănătoare unui corp de mobilier, în care privitorul poate circula vizual printre planuri, ca într-un corp deschis. Roșul devine limbajul emoțional al lucrării, un roșu al memoriei, al tensiunii, al lucrurilor care nu se văd, dar se simt. Tehnica și materialele • desen în creion roșu pe hârtie • rame realizate manual din aluminiu și spray • tije filetate metalice pentru structură și distanțare Dimensiuni: aprox. 100 × 130 × 70 cm Structură: Instalație compusă din 4 lucări separate, unite prin tije filetate, fiecare lucrare integrând câte un desen în creion roșu. Structura permite o citire frontală, dar și laterală, dezvăluind suprapuneri și spații intermediare. Contextul realizării: Lucrarea a fost creată special pentru expoziția personală „Ce nu se vede?”, un proiect dedicat explorării straturilor invizibile ale identității, emoției și corpului. Straturi Roșii funcționează ca o lucrare de apropiere în acest discurs, articulând relația dintre interior și exterior, dintre fragilitate și protecție, dintre ceea ce este expus și ceea ce rămâne ascuns.

Introducere Concept Blue Pulse este o instalație murală compusă din cinci forme ceramice albastre, fluide, care sugerează corpuri aflate în mișcare. Personajele par surprinse în momente diferite: unele se întind, altele se arcuiesc, aleargă, plutesc sau se desprind de perete. Împreună, ele creează un ritm vizual continuu, ca o pulsație care trece de la o formă la alta. Lucrarea vorbește despre corp ca formă de expresie. Fiecare personaj are o mișcare diferită și transmite o stare diferită, dar împreună formează o compoziție vie, ca un puls care se întinde pe perete. Albastrul este o culoare foarte personală pentru mine. O folosesc pentru că îmi transmite profunzime, liniște și forță. În această lucrare, albastrul leagă toate personajele între ele și le transformă într-o prezență unitară. Tehnica utilizată Lucrarea este realizată din ceramică modelată manual. Fiecare element a fost construit separat, urmărind o linie organică, fluidă, asemănătoare unui gest desenat. După uscare și ardere, piesele au fost glazurate într-un albastru intens, lucios, pentru a accentua volumul, lumina și expresivitatea suprafeței. Contextul în care a fost realizată Lucrarea pornește dintr-o preocupare personală pentru corp, emoție și expresivitate. Formele nu sunt corpuri realiste, ci fragmente de mișcare și stare. Ele se află între figurativ și abstract, între sculptură și desen în spațiu. Prin modul în care sunt așezate pe perete, personajele par să creeze o coregrafie. Fiecare formă are propria direcție, dar împreună construiesc o energie comună. Instalația poate fi citită ca o hartă a unor impulsuri interioare: mișcări care nu pot fi întotdeauna explicate, dar care pot fi simțite. În spațiul expozițional, Blue Pulse funcționează ca o lucrare vie, care interacționează cu privitorul prin ritm, culoare și scară. Privitorul nu întâlnește doar obiecte ceramice, ci un grup de prezențe care par suspendate între dans, fugă și transformare. Ideea centrală Blue Pulse este despre energia interioară care devine vizibilă. Este despre corpuri care nu stau fixe, ci caută direcție, spațiu și libertate. Lucrarea propune o imagine a emoției ca mișcare: o pulsație albastră, vie, care traversează spațiul și invită privitorul să o urmeze. Tip lucrare: instalație ceramică murală Tehnică: modelare ceramică Dimensiuni: aproximativ 40 x 40 cm / personaj

Lucrarea a fost realizată într-o perioadă marcată de schimbare pe plan personal. Elementele pot părea într-o relaționare haotică, similară unui pasaj oniric, însă fiecare dintre ele îndeplinesc un rol simbolic. Imaginea principală se bazează pe o fotografie realizată în zona în care locuiesc, unde saltele și paturi sunt aruncate. În ultima perioadă, cochetez cu ideea de abandon al confortului și cu legătura directă a acestuia cu obiectele menționate anterior. Corpul care se găsește în interiorul saltelei este un simbol al incapacității de a depăși zona de confort. În contrast, caii reușesc să spargă această limitare. Alegerea titlului nu este întâmplătoare, această pangramă fiind asociată cu multitudinea de stări, la fel cum reunește întreg alfabetul. Dimensiunea : 59,7/42 cm Tehnica : pastel uscat pe hârtie Anul : 2025

Lucrarea „Mami, Dimdim și Castor” invită privitorul într-o atmosferă intimă, de interior locuit, comunicându-i despre frumusețea existenței cotidiene, memorie, prezență și apropiere. Sentimentul predominant pe care lucrarea îl conține este cel de liniște, dar nu o liniște complet senină. Există o ușoară melancolie, fapt sugerat prin cromatică, dar și prin detaliul prezent în zona gâtului personajului feminin – un bandaj postoperator. Lumina difuză pornește dintr-o parte a compoziției creând o atmosferă clar-obscură, iar cromatica dominată de roșuri închise, brunuri și tonuri de verde creează impresia unui spațiu în care timpul curge încet. Personajul feminin, mama artistei, nu pare să pozeze în mod teatral, ci din contră. Privirea ei nu este triumfătoare sau solemnă, iar zâmbetul îi este discret, aproape timid. Hainele și încălțămintea sunt unele de interior. Ea se află așadar într-o ipostază neregizată, firească, cotidiană. Câinele ocupă aproape întru totul centrul psihologic al imaginii. El privește direct către spectator și devine un fel de mediator între acesta și personajul feminin. Motanul Dimdim, în schimb, este complet relaxat și echilibrează compoziția prin calmul lui. Ambele animale devin niște gardieni tăcuți ai intimității, vulnerabilității și spațiului privat. Împreună sugerează ideea de familie și siguranță. Spațiul este foarte personal. Obiectele nu sunt simple accesorii decorative; ele vorbesc despre viața artistei, interiorul în care se desfășoară această compoziție fiind chiar camera ei, care îi este precum un mic univers personal încă din primele sale zile de viață. Aceasta este încărcată de obiecte de artă, jucării de colecție, cutii de bijuterii, fotografii și textile cu diverse imprimeuri decorative sau texturi, alese și păstrate după preferințele ei. Atât ființele, cât și obiectele nu sunt reprezentate cu un realism fotografic, ci cu unul suficient de selectiv încât să creeze impresia unei memorii – o zi pe care artista a petrecut-o alături de mama ei, care se recupera în urma unei intervenții chirurgicale. În compoziție se află indicii despre momentul imortalizat prin pictură, precum micul calendar de pe noptieră intitulat „Gatti di Roma 2023”, pe care artista l-a adus acasă în urma perioadei în care a studiat la „Accademia di Belle Arti di Roma”. Această lucrare se înscrie în seria celor dedicate explorării sentimentelor pentru persoanele dragi și a identității personale prin intermediul picturii. 2026 Tempera cu emulsie de ou și creioane acuarelabile pe pânză, 173 × 130 cm

Descrierea lucrării: Lucrarea „Between Centuries” propune o reflecție asupra legăturii dintre timp, memorie și identitate. Aceasta creează prin simbolistică o punte între secole, figura feminina fiind prinsă între trecut și prezent. Totodată, lucrarea abordează influența normelor sociale asupra identității feminine, evidențiind modul în care reprezentările tradiționale ale feminității au contribuit la limitarea libertății de exprimare a femeii. Prin simbolistica utilizată, aceasta sugerează depășirea acestor modele și afirmarea unei identități întemeiate pe autonomie și alegere personală. Dimensiune: 100×160 cm Contextul în care a fost realizată: Lucrarea „Between Centuries” a fost realizată în cadrul proiectului de disertație din anul 2025. Tehnică: Ulei pe lemn

This work is part of a new series of large-scale figurative paintings. My primary interest lies in the act of painting itself. I see it as a space of exploration where the painting gradually develops its own autonomy, while I examine my role not so much as an author, but as a mediator through whom the image comes into being. Rather than controlling the process, I am interested in remaining within it, allowing painting to speak in its own language. This series explores experiences that exist somewhere between memory and sensation. I am drawn to moments that feel undeniably real, yet leave no evidence of their existence. They resemble the feeling of déjà vu—a faint trace of something that seems to have happened before. I believe this is a deeply shared human experience. Colour is equally fundamental to my practice. I do not see it as a descriptive tool, but as a language in its own right. Through colour, I seek to transform emotion into presence and symbol, allowing it to exist independently of narrative. It is within the dialogue between image, colour, and the act of painting that these works find their form. Oil on canvas  207/190 cm  2026

‘The Host’ este un desen realizat în creion pentru licenta, de dimensiune 1.80/90 cm care explorează frica și anxietatea ca transformări interioare ale corpului. În centrul compoziției, figura umană fuzionează cu forme tentaculare organice, sugerând relația dintre gazdă și parazit, dintre identitate și neliniște. Lucrarea pune în contrast fragilitatea corpului uman cu invazia unei materii vii, dense și neliniștitoare. Prin detaliul grafic și atmosfera întunecată, The Host transformă frica dintr-o amenințare exterioară într-o stare permanentă, exprimând ideea că anxietatea poate deveni parte din propria identitate.

Ideea de moarte este ceva ce în general provoacă tristețe și milă, asocierea acesteia cu frumosul fiind una aproape absurdă. Perlele ar trebui să reprezinte ceva delicat, prezența acestora dizolvând caracterul morbid al lucrării, ideea de sacrificiu fiind de altfel uitată. Dimensiune: 100x30x30 cm Tehnica: Print 3D

Lucrarea este o mezzotintă (tehnica realizată prin șlefuirea unei suprafețe de metal sablate folosind instrumente de gravură specifice, dezvăluind treptat luciul și implicit alburile imaginii, după care este încerneluită și imprimată la o presă de gravură) de 90cm x 60cm caşerată pe un placaj de lemn de aceeași dimensiune, care descrie spațiul zeilor artei și nervurile prin care aceștia ne transmit nouă informația creatoare, anume inspirația. Îmi place să o privesc ca pe ceva care se arată atunci când ea își dorește, că are o identitate de sine stătătoare, ceva ce nu vine dinăuntrul omului, așadar din acest considerent și prin ritualurile artistice pe care le port cu mine atunci când creez am ales să adăpostesc acest fenomen inexplicabil sub acoperișul zeilor. Această lucrare împreună cu încă alte 5 alcătuiesc proiectul meu de disertație, toate fiind gravuri, 3 mezzotinte și 3 aquaforte.

Seria construiește o analogie între formarea identității umane și dezvoltarea rădăcinilor unei plante, sugerând că ambele procese se desfășoară lent, invizibil și organic. În modul în care rădăcinile se extind în căutarea echilibrului și a resurselor necesare supraviețuirii, identitatea se formează prin acumularea succesivă a experiențelor, a memoriei și a relațiilor care ne ancorează în lume. Creșterea devine astfel un act al căutării continue, rădăcinile nu urmează un traseu clar, ci unul instinctiv, fragil și adaptabil, în care se exercită o explorare perpetuă a sinelui și a apartenenței. Existența umană se consolidează prin conexiuni invizibile, prin rupturi și regenerări succesive, iar identitatea devine nu un rezultat fix, ci o rețea organică de transformări. Seria este realizată în tehnicile de aquaforte și timbru sec, având dimensiunile 60×85 centrimetri, anul conceperii lucrărilor este 2026.

Descriere: Pornind de la jocul Operation, această lucrare propune o deplasare a atenției de la anatomia corpului la harta afectivă a sinelui. Corpul devine un spațiu în care emoțiile și amintirile se acumulează și își găsesc propriile locuri de depozitare. Alegerea jocului ca punct de plecare sugerează că procesarea emoțiilor nu trebuie să fie exclusiv solemnă. Ea poate fi abordată cu aceeași curiozitate și deschidere pe care le presupune participarea la un joc. Lucrarea propune o cercetare a relației dintre corp, memorie și emoție, sugerând că vindecarea nu este un act de corectare, ci unul de ascultare și de grijă față de sine. Materiale: bază de polistiren, materiale textile diverse, ață de brodat, fetru, lut cu uscare la aer Tehnica: tehnica mixtă ( sculptură textilă, broderie, împlâslire, colaj texti, modelaj) Contextul: lucrarea a fost realizata în anul 2026 pentru expozitia “Once Upon a Time in the Living Room of a Tiny Dollhouse”, curatoriată de Gabriela Moldovan la galeria Contemporar, Cluj, în cadrul proiectului Praxis!Emergent Curators Days.

Pe parcursul anului trecut am avut ocazia să călătoresc atât în țară cât și în afara ei. Am petrecut o vară în parcul național Yellowstone, am vizitat state precum Wyoming, Montana, Nevada, California, New York și am cunoscut oameni pe care poate nu-i voi mai revedea niciodată. Am creat conexiuni atât de strânse și m-am atașat de persoane extraordinare care mi-au deschis universul. Tânjesc după mai mult. Am studiat în Franța pentru jumătate de an, am vizitat coasta de vest am călătorit în Spania și am plecat apoi cu sora mea în Turcia unde am văzut o altfel de lume. Fiecare dintre aceste experiențe mi-a dezvoltat modul de a percepe lumea, m-a schimbat profund. De aici porneste și inspirația pentru subiectul tezei de disertație. Consider că este absolut necesar ca un artist să călătorească, să caute, să cerceteze și să experimenteze. Destinul inevitabil al artistului de a căuta, nomadul creator. Astfel, lucrarea de disertație reprezintă o cercetare ce pornește de la înclinația intrinsecă a artiștilor de a se deplasa. Ca și punct focal de pornire, Creer, Marcer, Déplacement, flâneries au fin de XXI siecle de Thierry Davila a reprezentat principalul factor motivațional în următorul demers de cercetare. De aici, s-au deschis și alte piste pe filonul psihologiei și al filosofiei artei. Lucrarea Dérivées I ilustrează călătoria din Statele Unite ale Americii și prezintă modul în care se realizează procesul de inventariere al amintirilor. De la detalii simbolice la texturi naturale, personaje și animale, fiecare element reprezintă un reper în strânsă legătură cu o amintire. Precum un stop-cadru, lucrarea relatează direct evenimentele petrecute în State și îl invită pe privitor să le descopere. Ca și tehnică am ales creionul pentru că a fost mijlocul primar de expresie pe parcursul acestor călătorii. Schițele zilnice și notițele au reprezentat o bază de date din care am extras mai târziu, elemente pe care le-am compus în lucrările finale. Din acest motiv am ales să am o continuitate și să pastrez tehnica de lucru dar, și pentru a transmite mai bine mesajul și conceptul legat de deplasarea constantă și nevoia artistului de a documenta și arhiva parcursul personal. 100/ 130 tehnică mixtă (grafit, autocolant și acrilic) pe hârtie Parte din proiectul de disertație

Formă de viață, 2026, materiale și tehnici mixte (lână împâslită manual cu ace, asamblaj, ceară de albine topită și modelată, bile de sticlă, burete și structură metalică), 104 x 97 x 40 cm. Formă de viață explorează felul în care asocierea unor materiale cu proprietăți diferite poate genera impresia unei existențe, fără a recurge la reprezentarea unei ființe recognoscibile. Construită pe o structură din fier-beton și burete, acoperită cu lână împâslită manual și ceară de albine, lucrarea dezvoltă un limbaj sculptural în care textura, forma și materialitatea contribuie în egală măsură la sens. Procesul de realizare nu urmărește imitarea naturii, ci construirea unei forme care rămâne deschisă interpretării. Inserțiile transparente din sticlă sugerează posibilitatea unei percepții, fără a indica o identitate sau o apartenență precisă. Lucrarea invită privitorul să reflecteze asupra modului în care atribuim ideea de viață unei forme și asupra momentului în care un ansamblu de materiale începe să fie perceput dincolo de condiția sa de obiect.

CONTEXT: Lucrarea a fost realizată ca un manifest la schimbările tehnologice actuale, cu precădere asupra celor legate de inteligența artificială generativă, care a împânzit internetul. Deoarece I.A. are capacitatea de a produce conținut vizual mult mai rapid decât un artist vizual sau amator și în prezent reușește să atingă unele standarde estetice, mai mulți oameni dornici de a creea conținut digital ,fără a deține însă cunoștințele tehnice necesare, au ales să utilizeze acest instrument, care a dus însă la supraaglomerarea spațiului virtual cu materiale digitale lipsite de sens sau valoare. Prima arie în care acest fenomen m-a afectat în mod personal a fost în cadrul meme-urilor de pe rețelele de socializare care și-au pierdut din valoarea nu doar comică, dar și estetică odată cu introducerea A.I.-ului generativ. De aceea, pentru a mă revolta noii tendințe de „a face glume pe internet” am reinterpretat unul din meme-urile populare (a cărei poză se regăsește mai jos) care este amuzant mai ales prin stupiditatea lui. Corelația în mod special cu această imagine face referință la principala direcție a meme-urilor realizat cu A.I. care doresc să obțină efectul comic prin absurditatea la care poate ajunge creativitatea umană. Eșuează, deoarece nu încapsulează principalul element comic al acestor glume: munca, efortul depus de un artist sau amator în realizarea unei imagini/ ilustrații care arată o situație stupidă sau un personaj reprezentat într-o manieră deficitară tehnic care creează un efect amuzant. În sine ceea ce face aceste glume amuzante este faptul că o persoană, reală, și-a dedicat din timpul ei limitat să conceapă și mai apoi să realizeze o astfel de imagine, pesonal cele pe care le consider deosebit de amuzante fiind cele în care se arată o dedicare aproape obsesivă în realizarea imaginii și care are la final o calitate estetică înaltă. Astfel, în lucrarea afișată urmăresc o reinterpretare cât mai inovatoare și care șă atingă un nivel estetic (sau cel puțin tehnic) neobișnuit de înalt pentru un meme. Fragmentele de sculptură sunt preluate dintr-o expoziție cu artefacte aduse din Pompei care au fost expuse la Muzeul Național de Artă din Timișoara și care au fost alese în primul rând pentru că întăresc latura academică pe care doream să o exprim în lucrare și mai apoi, ajută la integrarea personajului din partea superioară, Zeus, care face referire la elementul distinct sursei de inspirație, fulgerul. TEHNICĂ: Creion pe hârtie DIMENSIUNE: 50 x 70 cm

Contextul Lucrării: Inspirația lucrării a venit în urma faptului că studiam absorbită, modul hipnotic în care ardeau lemnele în focul aprins într-un grătar într-o seară de iarnă de la inceputul anului 2026. lucrarea „Inception” prezintă două elemente naturale în opoziție, egale ca putere: focul și apa. Ambele pot proteja, hrăni, susține viața în acceași măsură în care pot să o și distrugă. Sunt elemente purificatoare.  Această pictură în ulei, tratează subiecte precum lumină, întuneric sau energie. Efectul optic dintre elemente, dar și între planul 1 și planul 2. Ambele elemente principale sunt fluide dar au proprietăți total opuse.  În aceste vremuri de incertitudine și instabilitate politică avem “nevoie”, evident simbolic, de „apa” care să „stingă” sau să „domolească”, dar și să „unească”. Apa, datorită transparenței sale preia lumina focului, se “camuflează”, pare că arde. Intervenția apei oferă siguranță și speranță în acceași măsură în care focul incepe să devină mai puțin amenințător. Împreună se “duelează’ dar pentru a se susține reciproc, “dansează” împreună pentru un scop mai înalt, un dans primordial.  Totodată, aici, focul are rol de putere divină, îndrumare a spiritului iar apa are rolul de a aduce speranță, siguranță și purificare.  Ambele sunt simboluri atât ale distrugerii cît și ale renașterii. Phoenix și Potopul. Alpha și Omega. Dimensiuni:  120 x 100 cm Tehnică: Ulei pe pânză de in, pe sasiu Anul: 2026

Această lucrare nu a fost realizată cu intenția de a transmite un mesaj și nici din dorința de a comunica o stare profund tulburătoare. Nu ascunde un cod printre rânduri, iar obiectele nu alcătuiesc o metaforă atent gândită. Existența acestei lucrări reprezintă simpla bucurie de a crea și face trimitere la sentimentul din copilărie care ne-a îndrumat pe mulți spre artă: satisfacția de a investi timp și efort și entuziasmul de a vedea rezultatul final. Poate de aceea, vizual, se apropie de un puzzle, ori de o jucărie ce trebuie asamblată. Într-o epocă în care orice poate fi generat, iar definiția artei este reinventată zilnic, opera devine secundară, iar procesul este cel care îi poate da valoare, fie doar pentru artist, fie pentru întregul public. Astăzi, oricine poate imita rezultatul final și oricine poate învăța tehnica, dar nimeni nu poate reproduce bucuria personală a procesului: muzica din fundal, cana de cafea cu lapte rămasă rece pe birou sau plăcerea de a desena un ceainic pentru a suta oară. Și totuși, la final rămâne o întrebare: este bucuria de a crea, în sine, un motiv suficient pentru a justifica existența unei lucrări de artă în spațiul public, sau este doar felul în care copilul din noi spune lumii: „Hei, uite ce-am făcut!”? Dimensiune: 50 x 70 cm Tehnica: Ilustrație digitală An: 2025

Această lucrare pornește dintr-o experiență profund personală: cel mic reprezentat este copilul meu. Tocmai această apropiere emoțională mă obligă să accept un adevăr paradoxal: chiar și atunci când îl privesc, nu pot ști cu certitudine ce se întâmplă în lumea lui interioară. Gestul de a-și acoperi fața suspendă orice posibilitate de identificare a emoției. Nu știm dacă se joacă, dacă râde, dacă plânge sau dacă își construiește un univers imaginar inaccesibil privirii adulte. Ambiguitatea devine astfel subiectul principal al lucrării. Imaginea refuză să ofere un răspuns și invită privitorul să conștientizeze cât de des proiectăm propriile interpretări asupra copiilor. Covorul, încărcat de motive ornamentale și simbolice, funcționează ca un teritoriu al memoriei și al identității, un spațiu în care copilăria se desfășoară între familiar și necunoscut. Figura copilului pare suspendată între lumea concretă și una interioară, imposibil de cartografiat. Lucrarea explorează limitele cunoașterii în relația dintre adult și copil. Deși apropierea biologică și afectivă ar putea sugera acces privilegiat la universul celui mic, realitatea este că fiecare copil rămâne un teritoriu autonom, opac și în continuă transformare. În acest sens, lucrarea nu vorbește doar despre copilul meu, ci despre imposibilitatea de a înțelege pe deplin conștiința celuilalt. Prin compoziția frontală, gestul închis și lipsa unui indiciu narativ clar, lucrarea propune privitorului o experiență a incertitudinii. Întrebarea rămâne deschisă: asistăm la un joc sau la un moment de vulnerabilitate? Poate că diferența există doar în privirea noastră. (120×80 cm) | ulei pe pânză- 2026

Lucrarea este o reflexie a relației dintre frații și surorile mele mai mari.. Conceptul explorează colaborarea și dinamica dintre noi, construite prin jocurile pe care le inventam, jucăm și repetam împreună în copilărie. Fotbalul, în special, făcea parte din rutina noastră zilnică și reprezenta mai mult decât o simplă activitate recreativă: era un spațiu de refugiu și o formă de evadare din mediul disfuncțional al casei. Sculptura este alcătuită din nouă capete de bebeluși așezate direct pe podea, dispuse asemenea unui joc. Fiecare cap sugerează prezența unui frate, iar ansamblul evocă atât ideea de colectivitate și apartenență, cât și memoria unei copilării în care jocul devenea un mecanism de supraviețuire emoțională și de solidaritate. An producție : 2026 Material : ceramică arsă glazurată, texti Tehnica: model liber, croitorie Dimensiune: ceramică 15/15cm; textile: 150/150cm Panotare, pe jos

Instalația realizată din balansoarul rinocer și rațele cu cap de rinocer reprezintă o metaforă pentru spațiul privat al fiecărei persoane raportat la ideea de politică și de om politic. Banca construită din MDF, reprezintă o stare falsă de calm, un refugiu de la ritmul activ al vieții și implicarea fiecărui individ în viața politică. Fie că ne gândim la banca din parc sau la un balansoar pe verandă, ideea de bancă, construiește un spațiu contemplativ retras, intim. Rațele cu cap de rinocer realizate din ipsos reprezintă elementul contrastant, stresul, pătrunderea în spațiul privat acaparând atât lumea fizică, cât și cea mentală. Astfel, omul politic și implicarea politică a acestuia în mod activ nu mai reprezintă alegeri individuale, în momentul în care decizia personală este contracarată de social media, știri și reclame prin care fiecare om și partid creează un fir narativ favorabil lor pentru a schimba percepția publică. Astfel rațele în relație cu balansoarul reprezintă exact acest tip de invadare a spațiului privat, care creează impresia neputinței față de imaginea agresivă cu care avem de a face zilnic.

Smile Mozaic on wood 20×20 Aceasta lucrare este o lucrare realizata prin tehnica mozaicului, aceasta este o transpunere intr-o tehnica veche a elementului, Smile Face, cunoscutul emoji de pe retelele de socializare. Aceasta abordare este aproape o ironie o tehnica atemporala care surprinde elemente superficiale care sunt trecatoare/schimbatoare.

Lucrarea Nana depășește granițele clasice ale portretului, propunând o fuziune între pictură, sculptură și instalație. Concepută pentru a fi privită din toate unghiurile, aceasta suspendă frontalitatea tradițională a picturii și invită privitorul să circule în jurul ei, transformând portretul într-un obiect care se revelează gradual. Totodată, lucrarea gravitează în jurul unei idei ce poate fi rezumată prin expresia The Fragile Core in a Brutal World. Nucleul lucrării îl constituie portretul Nanei – Norica Popescu, artistă și partenera de viață a lui Andreias Welther –, surprinsă în propriul dormitor, un spațiu personal prin excelență. Acest nucleu este înconjurat de o ramă monumentală din lemn, care trimite simultan la geometria axelor compoziționale din pictură și la structura unei pânze de păianjen. Dacă prima referință prelungește în spațiu tridimensional ordinea internă a imaginii, cea de-a doua evocă o țesătură care separă interiorul cald de exteriorul ostil, sugerând în același timp și o capcană pentru orice posibilă intruziune. Privită frontal, lucrarea amintește imaginea unui altar; fără a trimite direct la dimensiunea religioasă, Welther preia acest reper vizual pentru a sugera sacralitatea gestului de a proteja ceea ce este fragil. La baza ansamblului, două creaturi inspirate din iconografia garguielor medievale susțin întreaga construcție asemenea unor gardieni. Aceste sculpturi sunt chiar paletele de lucru ale artistului, cărora acesta le schimbă condiția, transformându-le din instrumente ale procesului creator în elemente constitutive ale lucrării. Straturile succesive de culoare, folosite exclusiv pentru realizarea acestui portret, sunt conservate în materia lor, astfel încât cromatica picturii se regăsește și în corpurile celor doi protectori. Titlul lucrării – Nana, un alint rezervat cercului restrâns al familiei și prietenilor – funcționează asemenea unui prag de acces. Așa cum rama și garguiele protejează fizic pânza, numele protejează identitatea personajului reprezentat. Totul este construit în jurul ideii de limită: între interior și exterior, între pictură și sculptură, între numele public și numele de alint, între atelier și lume. Dincolo de dimensiunea autobiografică, portretul vorbește despre condiția umană însăși și, implicit, despre nevoia fiecăruia de a construi spații interioare capabile să reziste violenței lumii. Nana sintetizează preocupările recente ale lui Andreias Welther pentru dizolvarea granițelor dintre medii și pentru transformarea picturii într-un obiect cu prezență sculpturală, creând astfel propriile condiții în care pictura poate exista. Practica sa artistică oscilează constant între revelația instantanee și descifrarea lentă a lucrării, între impuls și reflecție, între hazard și control. Pânza este tratată ca un organism viu, putând fi zgâriată sau perforată, iar șasiul încetează să mai fie un simplu suport tehnic, dobândind o funcție estetică și conceptuală.