Cătălin Angelescu lucrează cu materiale simple, aproape banale, care devin puncte de legătură între trecut, prezent și ceea ce rămâne ascuns în memoriile colective. Practica artistică se concentrează pe teme precum identitatea, transformarea și memoria.
În prezent, se exprimă prin instalații și, în special, prin lucrări de tapiserie, domeniu față de care a dezvoltat o afinitate profundă pentru lucrul cu fire și materiale diverse. Tot mai puțini artiști aleg astăzi să practice această tehnică, din cauza procesului migălos și solicitant pe care îl presupune. Din acest motiv, aceste lucrări devin un act personal de reactivare a unor tradiții aflate la limita uitării. În continuare, expune în diferite spații din România și din străinătate, în cadrul unor proiecte care aduc în prim-plan noile direcții ale artei textile contemporane și nu numai.
Cătălin s-a calificat în primii 50 de participanți ai competiției „Catalizator” din 2025, unde a participat cu lucrarea „Glitch”, remarcându-se ca o prezență aparte și distinctă. Printre vizitatorii de referință ai lui Cătălin s-a numărat și Ambasadorul Sri Lankăi. Sri Lanka a fost implicată în celebra cale comercială, ce presupunea schimbul de materiale textile, elemente de bază în creația lui Cătălin. Artistul reinterpretează, într-o cheie contemporană, tehnicile tradiționale de manufacturare ale scoarțelor românești. Din 2016, această tradiție se află în patrimoniul UNESCO, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Conexiunea aparte a creațiilor lui Cătălin cu România și posibilul lor rol cultural-diplomatic ne-au determinat să îi facem o vizită pentru a-l înțelege mai bine.
Printre vizitatorii impresionați de această lucrare s-a numărat și Omenaa Mensah, președinta Omenaa Foundation și Omenaa Art Foundation. Aceasta a fost impresionată în special de două dintre lucrările artiștilor, printre care și „Glitch”.
Cum te-ai decis să pornești in acest drum și cum crezi că România a contribuit la această alegere? Mediul artistic e unul competitiv; ce ți-a dat încredere că poți reuși?
Ei bine, aici a fost un proces puțin mai lung, pentru că nu știam că voi avea vreodată o legătură atât de strânsă cu mediul textil, nici nu-mi imaginam vreodată că voi face tapiserie și că îmi voi dori să devin un artist textilist. Totul este legat de momentul în care am decis să dau la facultate, cand alergam prin toate secțiile în anul respectiv, în speranța de a găsi ceva care să mi se potrivească. Îmi doream ceva diferit. În perioada de căutare, am luat decizia de a merge la pregătirile pentru admitere în cadrul departamentului de Arte Textile & Design Textil, ca să înțeleg mai bine cum funcționează zona aceasta, ce se cere și încotro se îndreaptă acest mediu.
Figură 1 ,,Ecouri Antice” 2021
Nu știam mai nimic despre textile, dar tocmai de aceea voiam să văd concret dacă există ceva acolo care m-ar putea reprezenta. Pregătirea și contactul direct cu atelierul m-au făcut să simt că merită să încerc, așa că am dat admiterea, cu gândul de a vedea ce se întâmplă mai departe pe direcția asta. Bucuria de a fi admis a fost mare, mai ales pentru că ajunsesem într-un loc în care nu aveam certitudini și nu știam dacă mi se va potrivi sau dacă îmi va plăcea cu adevărat, dar eram dispus să muncesc și să văd încotro mă duce drumul acesta și ce pot construi în timp. Primele întâlniri cu laboratorul de țesut au fost foarte importante. Profesoara coordonatoare ne-a arătat tapiserii, colaje și experimente ale foștilor studenți, iar atunci am început să înțeleg cât de mult se poate explora și experimenta prin tehnicile tradiționale de țesut. M-a atras imediat partea migăloasă, disciplina, atenția la detaliu și ideea de a împinge tehnica mai departe, transformând fiecare etapă într-un element personal.
România a avut un rol esențial în formarea mea, pentru că aici am găsit un mediu care m-a susținut încă de la început. În primul an am fost selectat în expozițiile departamentului și în câteva open call-uri, iar reacțiile pozitive mi-au dat încredere că sunt pe drumul potrivit. Pentru un artist la început de drum, astfel de validări sunt foarte importante. La fel de importantă a fost și profesoara mea, o persoană dedicată, care ne provoca constant să gândim critic și să căutăm autenticitate în ceea ce facem. Prin îmbinarea îndrumării ei cu primele experiențe expoziționale, am început să capăt încrederea că și eu pot aduce ceva la randul meu și că voi reuși într-un fel sau altul.
Încrederea s-a construit treptat prin proces și prin disponibilitatea de a încerca, dar și din bucuria de a vedea că oamenii rezonează cu ceea ce creez.
Dacă arta poate vindeca, în cadrul vernisajului competiției ,,Catalizator” ai primit vizita unei delegații diplomatice la București, care a adus multe laude lucrării tale ,,Glitch”. Crezi că arta poate avea și efecte diplomatice, nu doar terapeutice?
Evident, arta are întotdeauna și o componentă terapeutică. Ca artist, ajung să creez pentru că acolo se află emoțiile mele, modul meu de a comunica și de a da din mine însămi ceea ce trăiesc și acumulez în timp.
Figură 2 Lucrarea ,,Glitch”, ,,Catalizator” 2025
Este terapia noastră, felul prin care transformăm tot ce purtăm în interior într-o formă vizibilă, pe care o putem exprima lumii. Ideea de terapie prin artă este deja cunoscută și, desigur, poate să ajute în multe situații. Lucrul cel mai important este că scopul meu a fost atins atunci când oamenii au reușit să relaționeze cu ceea ce am creat. Unii se conectează cu ele, alții nu, pentru că este întotdeauna un proces subiectiv, dar tocmai acest lucru contează. În ceea ce privește efectul diplomatic, nu este un scop direct al creațiilor mele, însă pot observa că, uneori, poate depăși bariere culturale sau lingvistice și poate aduce oamenii într-un spațiu comun de înțelegere.
Lucrarea ta Glitch vorbește despre importanța imperfecțiunilor în interacțiunea dintre artă și tehnologie. Cum crezi că am putea privi imperfecțiunile în relația dintre om și națiune? Ce este frumos în imperfecțiunile unui sistem?
Cred că, la fel ca și în cazul lucrărilor de artă, imperfecțiunile în relația dintre om și națiune nu sunt neapărat un lucru negativ. Mai degrabă ne arată unde e nevoie de atenție, ne provoacă să găsim soluții și cred că pot aduce perspective neașteptate. Frumosul într-un sistem imperfect stă în felul în care greșelile sau neajunsurile ne fac să ne adaptăm, să învățăm și să construim ceva mai autentic, iar acceptarea lor ne permite să vedem valoarea în ceea ce este viu și schimbător, nu doar în ceea ce este fix și controlabil.
Cătălin Angelescu demonstrează că tapiseria nu este doar o tehnică a trecutului, ci un limbaj viu, capabil să conecteze tradiția cu realitățile contemporane. Lucrările lui Cătălin pun într-o lumină nouă și originală metodele tradiționale de manufacturare a scoarțelor românești. Cătălin ne-a povestit și despre relația sa cu România, caracterizând-o drept esențială în formarea sa, întrucât aici a găsit un mediu care l-a susținut încă de la început. Fără a-și propune explicit un rol diplomatic, arta lui Cătălin reușește să depășească granițe culturale și să creeze punți de înțelegere, confirmând că, uneori, cele mai fragile fire pot țese cele mai puternice legături.
Despre Asociatia „Cred în România”
Asociația „Cred în România” este o inițiativă civică și culturală, non-profit și apolitică, menită să transmită un mesaj echilibrat de optimism și încredere în oameni. Sprijină proiectele tinerilor cu viziune, aduce în prim-plan veștile bune și prezinta poveștile românilor de pretutindeni. Prin aceste acțiuni, asociația contribuie la consolidarea respectului reciproc, a sentimentului de apartenență și a încrederii fiecărui român în propriile forțe.
Drd. George Măicăneață este absolvent de materiale aerospațiale la Cranfield University. Lucrarea de dizertație a implicat descoperirea unei metode de manufacturare a lingourilor ceramice pentru depozitarea lor pe substraturi metalice, cercetare în parteneriat cu Rolls Royce. La doctorat, tot în parteneriat cu Rolls Royce, va cerceta bariere inovative care să reducă permeabilitatea aliajelor metalice aerospațiale la hidrogen. România a făcut multe pentru George, iar acum George speră să facă multe pentru România.