„Dincolo de tăcere” pornește de la textul scris de Jack Thorne (The Solid Life of Sugar Water), un one-act play intim despre o poveste de dragoste afectată de pierdere și nevoia de reconectare. Originalul îi urmărește pe Phil și pe Alice, un cuplu tânăr care încearcă să își regăsească locul unul în viața celuilalt după tragedia stillbirth-ului copilului lor.

Povestea este jucată de doi actori surzi, Diana Timari și Eduard Iacovache. Replicile sunt rostite de doi actori vorbitori, Ana Vînău și Adelin Tudorache, iar vorbirea se combină cu limbajul semnelor. Astfel, spectacolul poate fi urmărit atât de publicul surd, cât și de cel vorbitor. Această dublă reprezentare nu este doar un detaliu tehnic, ci mai degrabă o alegere care reflectă temele centrale ale piesei: comunicarea, ascultarea și neînțelegerile subtile dintre oameni.

Elementul vizual care rămâne puternic în minte este patul montat vertical pe scenă. Acest pat m-a trimis cu gândul la celebra lucrare a lui Tracey Emin, My Bed — o expunere a intimității și a dezordinii emoționale după o ruptură — dar montarea lui pe verticală ii schimbă sensul și îl apropie de lucrările lui Daniel Spoerri.

Daniel Spoerri a fost un artist elvețian de origine română, cunoscut mai ales pentru tableaux pièges (tablouri-capcană). El fixa obiecte domestice obișnuite — farfurii, tacâmuri, pahare, resturi de mâncare — exact așa cum se aflau pe o masă, apoi ridica masa și o monta vertical pe perete. Prin acest gest, obiectele banale deveneau urme ale unor momente trecute, ca niște scene înghețate în timp.

„Dincolo de tăcere” este un spectacol despre intimitate — fizică, emoțională și lingvistică. Sexul, dorința și fragilitatea sunt puse în lumină fără menajamente, iar combinația dintre text, semne și interpretare aduce împreună lumea surzilor și cea a celor cu auz, aparent separate, dar unite de aceleași traume.