Uneori, ritmul agitat al vieții ne face să uităm de lucrurile care ne aduc cu adevărat bucurie și ne îndepărtează adesea de noi înșine. Florina Bogdan și Victoria Florea, mamă și fiică, au decis să creeze un loc unde arta ne permite să ne redescoperim. Alături de ele, un partener cu aceeași viziune le susține în această călătorie, contribuind la transformarea visului lor în realitate. Povestea „The Moon Atelier” este despre curajul de a urma o pasiune, despre moștenirea talentului artistic și despre bucuria de a crea. Cu suflet, talent și determinare, împreună construiesc o comunitate artistică deschisă tuturor, indiferent de experiență, oferind un loc în care oricine poate explora frumusețea creației.
Înțeleg că ai terminat Școala de Artă, dar care a fost parcursul acestei călătorii?
Mi-am descoperit, poate un pic târziu, latura artistică. Pur și simplu, am luat un creion, am luat o pânză și mi-aduc aminte cum, într-o zi ploioasă de primăvară, am pus pânza pe șevalet. Era un șevalet primit în urmă cu mulți ani cadou. Și am început să pictez. Era o pictură naivă, dar am pictat ce am simțit. Nu a fost nimic tehnic acolo, nimic regizat, nimic gândit, a fost pur și simplu ce am simțit în momentul acela.
Și au ieșit niște flori. Era un tablou mare cu flori. Dar nu a fost doar despre acele flori, pe care le-am colorat diferit și le-am vibrat cum am simțit eu, ci a fost despre starea mea, despre ceea ce simțeam eu. E clar că începusem un proces în care trebuia să recunosc ce este în mine. Iubirea de frumos, de artă, care se moștenește.
Și cumva a fost firesc drumul acesta. Și trezirea a fost absolut firească.
Ați spus că trezirea a fost firească. Ce s-a întâmplat în 2018, când ați decis să începeți, și cum ați evoluat până la Atelierele „The Moon”?
Florina: Înainte de acel moment din 2018, am cochetat cu designul de interior, designul vestimentar. Mi-am croit și cusut singură rochițe, bluze, fuste. În momentele acelea așa mă relaxam eu după cele 8-10 ore de activitate.
Am lucrat într-un domeniu rigid, mai exact în achiziții publice. Și este un domeniu extrem de stresant, extrem de solicitant. Cele 8-10 sau poate 12 ore de lucru își cereau un tribut. Trebuia să vin acasă și să mă pot reîncărca. Și cumva în 2018 a fost așa: Gata! Trebuie să fac ceva. Și să fac ceva pentru mine și să fie altceva decât am făcut până acum. Pentru că, din punct de vedere profesional, ajunsesem cumva la un punct culminant, ca să zic așa.
Am început să pictez, să mă inspir și să redau alte lucrări. Am văzut că mă pricep și am zis: „Bun, nu este suficient să am doar părerea mea, trebuie neapărat să am o confirmare din partea cuiva cu experiență și cineva care are studii în domeniu”. Așa am ajuns la Asociația Artiștilor Plastici, unde președintele de la vremea respectivă s-a uitat pe lucrările mele și a zis: „Aici avem talent. Însă, avem nevoie și de tehnică. Trebuie să șlefuim talentul.”
Astfel, am optat pentru Școala de Artă și am urmat-o trei ani. Și acum, iată, sunt în poziția omului care are curaj să meargă mai departe în domeniul acesta, să deschidă discuții, dialoguri despre artă, dar în același timp cu modestia caracteristică omului care își știe locul. Admițând că sunt la un nivel la care trebuie să mai evoluez, am decis să ne înconjurăm de artiști care au studiile complete, de artiști care sunt tineri, emergenți și care cumva își doresc să fie priviți în ochi și să li se spună că putem să facem lucruri împreună. Chiar ne dorim, Carmina, să creăm și să creștem o comunitate, cu ajutorul căreia să oferim puțină educație. Asta este dorința noastră, dincolo de acest atelier de relaxare, în care oamenii vin, se reconectează cu ei și-și descoperă latura artistică.
Victoria, tu ai moștenit talentul de la mama ta? Ce studii ai și cum te reîntorci la tine?
Victoria: Eu sunt foarte departe de partea artistică. Am terminat Politehnica și lucrez ca inginer în domeniul energetic. De aproximativ doi ani viața mă încearcă, stresul își spune cuvântul. Am avut o perioadă în care nu făceam decât să-mi închid laptopul, să vin de la birou la 9-10 seara, să-mi pun un serial și să adorm pe canapea. Și stăteam și mă gândeam: „Măi, dar eu chiar stau așa și-mi irosesc viața?”. Acestea sunt momente cheie în care simți că vrei să faci ceva valoros cu timpul tău. Iar partea artistică, cum spunea mama, se transmite. Ca să mă întorc un pic în trecut, eu am făcut și pian, și pictură.
Florina: Iar primul ei desen, la grădiniță, a fost „wow”! Ce înseamnă să nu-ți fie teamă să greșești.
Victoria: Și știu că îmi plăcea foarte mult atunci, adică preferam să stau la cursurile de pictură decât să stau la școală. Stăteam și pictam cu orele. Și mama mi-a fost un model și m-am apucat și eu de cursuri de pictură. Ne-am gândit că am putea face împreună ceva care să ne bucure, să ne aducă și liniște, să adunăm așa câțiva oameni într-un loc. Să facem ceva pentru oameni și cu oameni.
La primul atelier pe care l-am așteptat cu atâta entuziasm îmi doream să văd oamenii, să le văd reacția, cum se simt. Și s-a citit pe fața lor starea aceea de bine, de liniște. Și m-am bucurat foarte mult.
„The Moon Atelier – Creative Space” – ce semnificație are pentru voi acest nume și cum reflectă filosofia acestui loc?
Florina: Inspirația a venit de la semilună, luna și fazele ei. Luna are ceva magic, te îndeamnă la introspecție, scoate la suprafață emoțiile și te conectează cu tine însuți. Exact asta ne dorim și noi prin acest spațiu: să oferim un loc unde fiecare să-și lase emoțiile să se exprime prin artă. Indiferent de tipul atelierului, scopul este același – să creeze un cadru în care oamenii să descopere bucuria creației și să se lase inspirați.
Victoria: Eu mă gândeam și la nopțile în care pictam sau învățam și, ca să mă liniștesc, priveam luna pe fereastră. Era un moment de calm, de reconectare. Exact această stare vrem să o aducem și noi prin atelierele noastre, un spațiu unde oamenii să se simtă inspirați, relaxați și liberi să creeze.
Noi, la Cred în România, avem un proiect „Catalizator de începuturi”, care anul acesta va fi la a doua ediție. Este o competiție prin care ne dorim să oferim tinerilor artiști șansa de a se face remarcați pe scena artei contemporane. Și voi sunteți un catalizator de începuturi. Ce rol vreți să aveți în sprijinirea noii generații de artiști? Ce oportunități credeți că lipsesc și cum poate comunitatea artistică să le creeze?
Noi ne dorim foarte tare să fim vocea. Vocea care șoptește: „Este momentul vostru. Și sunteți datori față de generațiile anterioare, care v-au transmis talentul acesta, sunteți datori să străluciți.” Prin ceea ce facem, prin toate acțiunile noastre, dar și prin felul nostru de a fi, cumva să-i convingem că este momentul lor să strălucească.
Din punctul nostru de vedere, în momentul acesta, tinerii artiști sunt susținuți foarte timid. Sunt încurajați, dar într-un mod extrem de timid. Într-adevăr, sunt proiecte pentru susținerea tinerilor sau acordarea de burse, concursuri organizate prin care se acordă șanse. Nu mai este vremea să fim timizi.
Dacă ți-a plăcut acest interviu despre Florina Bogdan și Victoria Florea, te invităm să le urmărești activitatea aici. Alte articole voaloroase poți descoperi aici.
Surse fotografii: Mihnea Ungureanu