Data de 19 februarie ascunde o însemnătate neașteptată. Pierdută printre zilele care aniversează frumusețea iubirii dintre oameni, pe 19 februarie se strecoară o zi dedicată iubirii față de sculptură și țară, Ziua Națională Constantin Brâncuși. Una dintre cele mai marcante personalității ale României ce a demonstrat un geniu creator greu de egalat prin îmbinarea sculpturii cu filosofia s-a născut astăzi, în 1876, la Hobița în județul Gorj. Pentru a celebra modul în care Brâncuși a capturat esența spiritului românesc prin arta daltei și a ciocanului, ne-am gândit să adunăm câteva dintre cele mai interesante detalii despre viața și opera sa.
Începuturile
Marele sculptor nu a avut un început deloc ușor în viață, absolvind doar 4 clase înainte de a fugi de acasă, mai întâi la Slatina și după la Craiova, unde ajunge să lucreze ca spălător de vase într-un restaurant din centru, cârciuma lui Ion Zamfirescu. La 17 ani pune un pariu cu patronul și clienții, spunând că poate sculpta o vioară într-o săptămână. După ce reușește nu doar să facă ceea ce a promis, dar și să cânte la instrumentul făcut de el, patronul își dă seama de talentul său, sprijinindu-l financiar pentru a ajunge să studieze la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
Ulterior devine student la Școala de Arte frumoase din București și realizează în 1903 bustul generalului Carol Davila, expus și astăzi în curtea Spitalului Militar Central din București. În aceeași perioadă a realizat și lucrările „Ecorșeul” și „Jupuitul” pentru facultățile de medicină din țară.
Perioada de la Paris
În 1904 ajunge la Paris, după un drum anevoios de peste un an, făcut din satul natal Hobița, unde se întorsese după finalizarea studiilor la București. Se înmatriculează la Școala de Arte Frumoase din Paris, dar nu studiază decât 2 ani, fiind exmatriculat din cauza atingerii vârstei maxime de 30 de ani. În 1907 lucrează câteva luni pentru ilustrul Auguste Rodin, la invitația căruia, de a continua să lucreze plătit în atelierul său, a oferit una dintre cele mai faimoase replici ale sale: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic.”.
După perioada de afirmare din 1907 – 1910, este descoperit de colecționarii americani de artă după o perioadă de afirmare în care a realizat numeroase lucrări precum „Rugăciunea”, „Sărutul” și „Cumințenia Pământului”, dar și seria „Domnișoara Pogany”.
Acesta participă în 1913 la o mare expoziție internațională la New York. Din acel punct chiar Brâncuși afirma că viața lui s-a schimbat radical, nemai trăind la Paris cu doar 20 de cenți pe zi cât să nu moară de foame. Din experiența sa cu Statele Unite ale Americii avem și un episod în care autoritățile vamale americane au apreciat o operă a sa ca fiind industrializabilă, ceea ce a dus la impunerea unei taxe de 210 dolari care a fost contestată în cadrul unui proces ce a durat 3 ani și a obligat autoritățile de peste ocean să-și redefinească criteriile cu privire la opere de artă ca urmare a victoriei lui Constantin Brâncuși.
A crezut în România
Cunoscut pentru dragostea sa de țară, acesta nu și-a uitat niciodată originile, arătându-i inclusiv unei irlandeze pe care a cunoscut-o la Paris modul de viață al țăranilor români, invitând-o să meargă în satul ei mare numit Paris și să le spună tuturor cum trăiesc prietenii lui din Hobița.
În 1937, la propunerea Ligii Femeilor Gorjene de a crea un monument în cinstea soldaților români căzuți în Primul Război Mondial, realizează „Poarta Sărutului”, „Aleea Scaunelor” și „Masa Tăcerii”. În 1938 sculptează Coloana Infinitului, turnată la Uzina de Reparații și Utilaje Miniere Petroșani una dintre cele mai recognoscibile opere ale sale, stând monument spiritului românesc de a înfrunta orice dificultate până în pânzele albe.
Moștenirea
„Titanul”, așa cum îl numesc unii autori, a lăsat o amprentă greu de redat în cuvinte asupra sculpturii moderne, fiind adeseori asemuit avangardiștilor prin prisma modului abstract în care lucra și a vizionarismului său. Chiar el denunță din timpul vieții această asociere cu abstractul, spunând că ceea ce alții găsesc ca fiind abstract este de fapt esența realității și anume ideea, conținutul, nu și forma.
Modul în care lucrările sale îmbină realitatea materială cu cea filosofică a permis ca mesajul lucrărilor sale să se simtă până în ziua de azi. Mereu când privești o lucrare de Brâncuși știi că ascunde mult mai mult decât o simplă sculptură, este redarea realității așa cum doar puțini dintre noi au darul să o privească, în tușe groase, materiale, date de forma sculpturii și în altele, mult mai fine, conferite de idee, de esență, de mintea fiecăruia dintre noi, ce poate privi aceeași lucrare și înțelege cu totul altceva.
Din păcate, la finalul vieții, deși a dorit să-și doneze sculpturile statului român, acesta a fost refuzat pe motiv că nu prezintă nicio valoare. Refuzul semnat de George Călinescu, Alexandru Graur și Mihail Sadoveanu stă dovadă modului în care arta poate fi desconsiderată pentru toți prin ochii celui ce nu-i înțelege taina.
Versurile poetului Lucian Blaga: „Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns” din lucrarea „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” surprind într-un mod neașteptat esența sculpturii lui Brâncuși, care a fost abandonată de țara pe care el a iubit-o atât de mult pentru că cei care iau decizii nu au putut decide să privească opera și cu sufletul.
Lucian Cismaru este student al Facultății de Drept a Universității București. Are o experiență vastă în voluntariat, fiind în perioada liceului președinte al Consiliului Municipal al Elevilor București și vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor. Pasionat de psihologie, istorie și dezbateri, este determinat să-i motiveze și pe alții să creadă în România, așa cum a făcut și el când a ales să studieze în țară.