Eu ce sărbătoresc azi?

La prima vedere doar o zi ca oricare alta din calendar, data de 20 martie surprinde printr-o particularitate inedită: pare a fi ziua cu cele mai multe sărbători. Strânse de-a lungul timpului, azi se sărbătoresc Ziua Internațională a Francofoniei, Ziua Mondială a Povestitului, Ziua Internațională a Fericirii, Echinocțiul de primăvară, dar și Ziua Mondială a Vrabiei.

Desigur la toate aceste celebrări ale lucrurilor mici dar importante care ne înconjoară se adaugă și zilele de naștere ale celor dragi, micile și marile succese sărbătorite la un pahar de șampanie și toate motivele care ne fac să continuăm deși mercur este în retrograd, iar astenia de primăvară este în plină forță. Astfel, data de 20 martie devine o zi a celebrării, indiferent de motiv, o zi perfectă să ne amintim că viața nu este doar despre provocări și succesul de a le depăși, ci și despre lucrurile mici care ne încântă fără a aștepta ceva la schimb!

Dar, hai să vorbim puțin despre sărbătorile de azi: 

Ziua Internațională a Francofoniei: 

Sărbătorită pe data de 20 martie de țările membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, încă din anul 1998, celebrând legăturile culturale și sociale fundamentate de limba franceză între statele respective. Cu un lexic influențat puternic de franceză în perioada modernă, România celebrează la rândul său Ziua Internațională a Francofoniei, Institutul Francez în România organizând diverse proiecte cu ocazia „Săptămânii Limbii Franceze și a Francofoniei”. 

Ziua Mondială a Povestitului:

Originile sărbătorii pot fi trasate într-un eveniment organizat la începutul anilor ‘90 în Suedia, numit „Toată ziua povestitorilor”. Este în mod tradițional legat de Echinocțiu (cel de primăvară în emisfera nordică și cel de toamnă în cea sudică) și se sărbătorește încă din anul 2008 în întreaga lumea, anual. În fiecare an, la nivel mondial este stabilită o anumită tematică la care trebuie să adere toate povestirile prezentate în cadrul evenimentelor. 

Ziua Internațională a Fericirii:

Stabilită pe 28 ianuarie 2012 de Adunarea generală a ONU, sărbătoarea globală a fericirii a pornit de la dorința de a promova mișcarea fericirii și importanța sa socială și economică. Cu un mesaj foarte important despre importanța optimismului și a fericirii personale, dar și a celor dragi din jurul nostru, sărbătoarea fericirii ne amintește că nu ar trebui niciodată să uităm să zâmbim!

Echinocțiul de primăvară:

Echinocțiul de primăvară reprezintă una dintre cele două zile din an în care ziua este egală ca durată cu noaptea, deoarece în mișcarea sa aparentă pe cer, Soarele, se află pe ecuatorul ceresc. De-a lungul timpului diverse religii antice, dar și religia creștină au atribuit însemnătăți deosebite zilelor de echinocțiu, precum și celor de solstițiu. Poate nici nu ați observat astăzi acest lucru, dar sărbătoarea echinocțiului a îndemnat din cele mai vechi timpuri la echilibru, marcând finalul începutului de an, dându-ne ocazia perfectă de a ne pregăti pentru restul lunilor ce vor urma. 

Ziua Mondială a Vrabiei:

Inițiată în India ca urmare a scăderii populației acestor păsări des întâlnite, dar fără de care anotimpurile calde cu siguranță nu ar avea același farmec, Ziua Mondială a Vrabiei ne obligă să nu uităm importanța de a sărbători mundanul. Chiar și acele mici părți din rutina noastră cu care ne-am obișnuit atât de tare pot dispărea oricând, iar viața noastră nu va mai fi niciodată la fel fără ele! Așa că nu uitați niciodată să vă dați timp să vă bucurați și de lucrurile mici din viața noastră, care, fără să ne dăm seama, ne dau puterea să facem tot ceea ce ne dorim.

Ziua de 20 martie este una a fericirii, lucrurilor mici, dar și a echilibrului, tocmai perfectă pentru a lua o pauză de la aglomerația cotidiană și a ne bucura de ceva mic, oricât de mic. 

Știați că avem atâtea sărbători într-o simplă zi de joi?

Sursă foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcțiile rețelelor sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor noștri pentru a-ți oferi experiențe deosebite, pentru a analiza traficul și modul de utilizare și pentru a-ți personaliza serviciile noastre. În cazul în care alegi să continui utilizarea website-ului nostru, ești de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.